Mai puține punți în 2026, zile cu semnificație istorică importantă
Zilele libere anul acesta, acele punți care au și un sâmbure de adevăr în spate
Anul acesta tebuie să ne luat la revedere de la zile libere dintre sărbătorile legale pentru că pur și simplu nu vor mai fi. Mini vacanța de sămbătă s-a încheiat și anul acesta nu va mai veni alta, din simplu motiv că au fost tăiate. In ceea ce privește concediul de odihnă, acela pe care îl planifici, în ultimii ani zilele restante nu au mai existat. Anul acesta s-au tăiat trei zile, din zilele de concediu de odihnă, dar și prima zi din concediul medical. Perioada de zile legale, ne permitea un relaș, dar nu și în acest an.
Anul acesta zilele libere arată cam așa:
Ianuarie
1 ianuarie joi și 2 ianuarie vineri;
6.01.2026 Boboteaza, Marți;
7.01.2026 miercuri - Sfântul Ioan Botezătorul;
24.01.2026 - sâmbătă, Ziua Principatelor Române. Pe 5.01.2026 ar fi fost bună o punte, dar s-a pierdut între zilele din calendar.
Ce tradiții există de Bobotează și ce reprezintă de fapt această săbătoare?
Boboteaza 06.01. reprezintă botezul Domnului în râul Iordan, unde Dumnezeu vorbește, iar Duhul Sfânt coboară sub formă de porumbei. Preoții sfînțesc apele, iar credincioșii, iau acasă apa sfințită pentru purificare. Prin alte locuri, chiar și la noi în țară tinerii se aruncă în apele înghețate pentru a lua crucea pe care preoții au aruncat-o după ce au sfințit apa. Ziua marchează începutul vieții publice a lui Isus.
07.01. A doua zi dedicată celui care l-a botezat pe Isus. Adesea se sărbătorește cu veselie, cu gândul că buna dispoziție aduce veselie tot anul. Incheie ciclul sărbatorilor legale începută înainte de Crăciun.
24.01. Numită uneori și Mica Unire, moment împorant în creearea statului român modern, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza la 1859.
Februarie și Martie, nu au nici o sărbătoare înscrisă în calendar și este urmată îndeaproape de zilele de Paște.
Aprilie
- 10 - 13.04.2025 - Paștele ortodox, de vineri până luni. Până în Aprilie este timp destul, dar va trece repede.
Paștele este cea mai importantă sărbatoare a creștinătății, simbolizează victoria vieții asupra morții. Pregătit cu un post lung, se celebrează cu tradiții - lumina sfântă, pască și oua roșii și post, înainte.
Postul pastelui o periodaă de post de 7 sîptămăni, care pregătește sufletul pentru sărbătoare.
Lumina Sfântă - reprezintă Lumina Sfântă de la Ierusalim, simbolizează pezența lui Isus.
Pasca și cozonacul - mâncăruri tradițiornale de Paște. Pasca reprezintă Trupul lui Isus, ce alungă bolile.
Ouăle roșii - sângele lui Isus, iar ciocnirea lor este sinomă cu renașterea.
Mai
1.05. pică într-o zi de vineri. Pe vremuri s-au când eram în liceu în prima zi a lui Mai se pleca în grup la mare. Nu prea am fost până într-un când am respectst tradiția…
1.05 - este o zi care se serbează din anul 1889, este o zi în care se comemorează lupta pentru drepturile muncitorilor din întreaga lume, recunoașterea valorii muncii, ziua de muncă de 8 ore.
31 Mai Rusaliile prima zi.
Iunie
1.06.2026, luni- Ziua Copilului și a doua zi de Rusalii, o săptămână scurtă.
Rusaliile sunt una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinității, în folclorul romînesc mai sunt cunscute sub numele de Sânziene/ Dragaica fiind asociate cu spirtul naturii, o sărbătoare, a vieții harului și comuniunii. În vechiul testament era sărbătoarea agricolă a evreilor.
August
Adormirea Maicii Domnului, sâmbătă.
Spetembrie - nimic
Octombrie - nimic
Noiembrie
30 Noiembrie, luni - Sfântul Andrei.
Decembrie
1 Decembrie - Ziua Națională a României, - marți - dată la care în 1918 la Alba Iulia a fost hotărată Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișana și Maramușului, cu Regatul Roman.
O mică trecere în revistă și scurta lor semnificație istorică. Fiecare lună are evenimente demne de menționat sau zile cu o semnificație speciale, uneori reprezintă foarte mult din punct de vedere personal.


